Media


Este o onoare şi un privilegiu de a avea colaboratori media, care să reflecte obiectiv şi prompt activităţile generate de către una din cele mai mari şi mai active organizaţii patronale, Federaţia Patronilor Bihor.

Apreciem eforturile pe care oamenii de presă le dedică dezvoltării mediului de afaceri, singurul care face posibilă dezvotarea tuturor celorlalte arii sociale. Fără producţie nu ar fi posibilă distribuţia şi fără distribuţie nu ar fi posibil consumul. Noi toţi ne referim la consum ca şi la un nivel de trai. Antreprenorii sunt apreciaţi pentru că ei crează ceea ce nu exista înainte ca ei să se apuce de treabă. Ei înlesnesc drumul produselor şi serviciilor către cei ce le utilizează. De aici se extrag taxele şi impozitele care fac să funcţioneze toate sectoarele vieţii: sănătate, învăţământ, cultură, etc.

De aceea apreciem ca fiind deosebit aportul reprezentanţilor media care scriu, fac reportaje, filmează, promovează idei, surprind realitatea. Este esenţial ca ei să o facă într-un mod în care adaugă cărămizi comunicaţionale şi nu distrug zidurile cunoaşterii. Oamenii de presă sunt de neînlocuit într-o societate în plină dezvoltare. Ei adaugă, sau iau, valoare – realizărilor importante. Ei chiar se străduie să facă o viaţă mai bună concetăţenilor, sensibilizându-i cu subiecte de interes.

De aceea, noi Federaţia Patronilor Bihor, punem mare preţ pe colaborarea onestă cu trusturile media, cu blogosfera şi pe Social Media.

Vrem să construim autostrăzi din cuvinte, ca apoi ele să devină realităţi. Pentru noi toţi!

Autostrada Transilvania

Autostrada Transilvania